38

la sfârșit, mi-ai întins o caisă
originară din Azia, după Plinius
o mie de ani mai târziu
i-am spart sâmburele cu o piatră
fără istorie, în scara blocului.
cuvintele s-au înclinat, arbitrar,
către stânga
o mie de ani mai târziu, florile
încă apar înaintea
frunzelor, singurul gest
într-un oraș
extinct

38

at the end, you handed me an apricot
originally from Azia, after Plinius
a thousand years later
I smashed its stone with a stone
without history, on the block’s stairwell.
the words leaned, arbitrarily,
to the left
a thousand years later
flowers still blossom
before leaves, the only gesture
in a city
extinct