All images courtesy of AV Festival, Newcastle. Copyright: the artists

Meanwhile, What About Socialism?
AV Festival, Newcastle

publicat în Arta #19/2016

În urmă cu 80 de ani, într-o călătorie prin nordul Angliei de-a lungul canalului ce leagă orașele Liverpool și Leeds, George Orwell căuta febril cheiul numit Wigan Pier. Autorul scria în jurnalul său: „Teribil de frig. Un peisaj înspăimântător, cu grămezi de deșeuri miniere și coșuri de fum negre. Câțiva șobolani aleargă fără vlagă prin zăpadă, slăbiți de foame.” Orwell avea să stea două luni în nordul Angliei, documentând viața minerilor și a muncitorilor din fabricile din Wigan, Sheffield, Leeds și Barnsley, într-o carte mai puțin celebră decât 1984 sau Ferma animalelor, dar la fel de memorabilă și răscolitoare, publicată în 1937 de legendarul grup editorial Left Book Club: The Road to Wigan Pier.

În prima parte a cărții, Orwell descrie realitatea istorică și socială mizeră a nordului Angliei, devastat de efectele crizei economice mondiale din 1929, cu vocea autentică a muncitorului capitalist imersat în experiența intolerabilă a sărăciei, șomajului, exploatării și lipsei de orizont; pentru ca în a doua parte să propună socialismul drept soluție, într-un comentariu controversat asupra imposibilității de facto a acestei rezolvări (în Anglia, în principal) și a cauzelor ei – argumente relevante în mod special azi, când mișcările internaționale Occupy încă nu au reușit să impună o alternativă la mantra neoliberalistă iar oganizațiile de pseudo-stânga răspund mai departe docil intereselor elitei economice responsabile pentru colapsul financiar și dezastrele ecologice recente.

În primăvara lui 2016, într-o Anglie în criză, clasată pe locul întâi în topul inegalității sociale între țările Uniunii Europene, The Road to Wigan Pier a devenit sursa și referința principală a Festivalului AV din Newcastle și Gateshead, desfășurat timp de o lună în diverse spații din oraș (galerii de artă, biblioteci, cinematografe, librării, universități, Institutul Minier și sediul Societății de Literatură și Filosofie), sub titlul Meanwhile, What About Socialism? – interogația lui Orwell însuși propusă drept răspuns la premisa cărții: „Trăim într-o lume în care nimeni nu e liber, aproape nimeni nu e în siguranță, și în care este imposibil să fii onest și să rămâi în viață”. Reflectând structura cărții, festivalul a fost organizat în două părți și va continua în 2018 cu aceeași temă, cu un program posibil chiar mai ambițios decât ediția curentă, ce a inclus 12 expoziții și 48 de evenimente live și proiecții de film.

Am asistat la weekend-ul de deschidere, după o călătorie de trei ore cu trenul, care a costat cât biletul de avion cu Tarom-ul Londra – București. (Calea ferată și serviciile de transport feroviar britanice au fost privatizate în anii 1994 – 1997 de guvernul conservator, prin programele masive de privatizare și de-reglementare inițiate de Thatcher, continuate ulterior de John Major și David Cameron azi). Newcastle nu mi-a părut, la prima vedere, grav afectat de șomaj, standarde scăzute de viață și absența mobilității sociale, care definesc din 2008 încoace cele mai multe orașe din Marea Britanie, iremediabil distruse de politica de austeritate a conservatorilor aflați la guvernare, în complicitate cu organismele financiare ce controlează dezastrul economic global. Știam, însă, că e doar o pojghița ce menține artificial mitul superiorității pieței libere și mirajul general că singura alternativă politică este societatea de consum a plutocrației corporatiste, acei „unu la sută” invizibili dar omnipotenți. Altfel, care ar fi rațiunea unui festival local să aducă în discuție teme politice și sociale grave care nu se regăsesc și n-au ecou în viața comunității respective, oricât de atomizată și apatică ar fi aceasta? Artiștii singuri nu au capacitatea să intervină radical în țesutul realității politice și sociale, dar ideile și acțiunile lor, corect prezentate contextualizate și diseminate, pot contribui, cu siguranță, la emanciparea audienței și la suscitarea interesului pentru un altfel decât aici și acum, fie și numai prin contaminarea accidentală cu noutatea unui concept vehiculat temporar în spațiul public. În plus, faptul că în 2015, cuvântul „socialism” a fost cel mai căutat termen pe internet, datorită candidaturii lui Bernie Sanders la președinția americană și a afirmării liderului laburist Jeremy Corbyn, reflectă oportunitatea temei în contextul geopolitic global actual, în care speranța unei alternative politice autentice devine palpabilă.

Deci, de la Marx la Brexit, what about socialism? În biblioteca Societății de Literatură și Filosofie, înființată în 1825, cu aproape 20 de ani înaintea London Library, în mijlocul unei colecții impresionante de 160.000 de cărți, sunt expuse monedele revoluționarului Thomas Spence, avocat fervent al proprietății colective asupra pământului, prin care acesta își distribuia ideile radicale la finele secolului 18 și începutul secolului 19. Spence a fost expulzat din cadrul Societății când a publicat un discurs incendiar împotriva aristocraților proprietari de teren, iar mai târziu, în Londra, închis pentru înaltă trădare și defăimare. Deși uzate, monedele rămân simboluri tangibile ale eforturilor unui intelectual vizionar de a-și educa contemporanii asupra unor drepturi umane legitime, împotriva tiraniei, sclaviei, războiului și exploatării, în proximitatea semnificativă a miilor de volume de pe rafturi, organizate în același scop. Cum ar spune Deleuze, „cărțile de filosofie și lucrările de artă au în comun rezistența: rezistența împotriva morții, a servitudinii, a intolerabilului, a rușinii și a prezentului”, iar faptul că Spence a fost readus în spațiul Societății din care a fost expluzat cu trei secole în urmă este în sine un act de rezistență peste timp.

În Gateshead, pe partea cealaltă a râului Tyne, în galeria Workplace (spațiu artist-run în sediul vechi al poștei), artistul portughez Hugo Canoilas prezintă o instalație creată pentru contextul specific al festivalului. Parterul galeriei a fost transformat într-o grotă sau o mină dezafectată, un spațiu cavernos, întunecat, cu un tavan jos și o podea nesigură, alunecoasă din cauza zgurei negre care acoperă mai tot în jur. Odată intrat, trebuie să aștepți ca ochii să se adapteze la lipsa luminii până ce poți păși încet mai departe, printre unelte și vagonete de cărbuni abandonate. La etaj, câteva picturi cu reptile uriașe preistorice pe pânze amprentate de impurități și hieroglife bizare completează lucrarea. Referințele conceptuale ale lui Canoilas sunt multiple, de la peștera lui Platon și Filozofia mizeriei a lui Proudhon, la analiza lui Orwell și mai recentul Manifest împotriva muncii al grupului german Krisis – toate într-o meditație critică asupra tensiunii dintre diversele lecturi și interpretări ale marxismului și capitalismului, care au generat, finalmente, criza Epocii Omului, Antropocenul, cu falimentarea naturii și a speciei umane într-un prag nu foarte îndepărtat de extincție, pentru a cărei rezolvare este nevoie urgentă de o nouă paradigmă.

Înapoi în centrul orașului Newcastle, în galeria Vane, două lucrări aparținând grupului de artiști Claire Fontaine (nume fictiv, apropriat de la un lanț de magazine de papetărie), stabiliți la Paris: 50 de volume cu scrierile lui Marx și Engels, expuse pe podea, ca o sculptură de Carl Andre, în interiorul copertelor cărora, însă, sunt de fapt cărămizi, conținutul fiind pietrificat și inaccesibil, iar cărțile deposedate de valoarea lor de întrebuințare. A doua lucrare este un video din seria instrucțională Situations (2011), un curs de close combat (luptă corp la corp) fără arme, ce include tehnici de mică distanță – poziții, piedici, evaziuni, proiectări, strangulări, etc. – compatibile pentru spații ermetice și aglomerate. Cu o coregrafie precisă, ireproșabilă estetic, performerii ne învață cum să ne apărăm, să contra-atacăm și chiar să ucidem, dar tehnica nu educă metode de evitare a conflictului, de evadare din situație. În viziunea lui Claire Fontaine nu există ieșire – singura opțiune împotriva agresiunii capitalismului este angajarea radicală și directă în conflict.

Grupul R.E.P (Revolutionary Experimental Space), activ în Kiev, propune o instalație derivată din dicționarul de pictograme Patriotism, creat în 2006 cu scopul de a oferi un limbaj accesibil, un fel de esperanto vizual care să denunțe eficient și transparent mecanismele complicate de manipulare a situației politice recente din Ucraina. Simboluri grafice supradimensionate din vinil negru ocupă pereții și geamul larg de la intrarea în Gallery North, spațiul de expoziție al Universității tehnice Northumbria University. Pictogramele vorbesc despre sisteme politice, fenomene și valori sociale, comunități și identități fracturate, instituții, educație, inechitate socială, oligarhie și precariat, într-o încercare de decriptare a peisajului politic ucrainean post-sovietic, un peisaj al simulării totale, în care producția și reproducerea fațadelor fac imposibilă aflarea adevărului, în mod analog cu metoda de operare a capitalului neoliberal în societatea de hiperconsum.

Instalația lui Dan Perjovschi de la NewBridge Project Space, alt spațiu artist-led la parterul unei foste clădiri de birouri pe artera principală de trafic din centrul orașului, s-a numit No Graffiti on Barbwire Walls – referință explicită la situația dramatică a refugiaților și migranților din zonele de conflict Siria, Afghanistan și Iraq, și politicile controversate de relocare și integrare în Europa. Dan a acoperit un perete întreg cu ziare cumpărate în Newcastle, dar și aduse din Franța, Germania sau România, pe care a intervenit cu desene și comentarii critice, umoristice, sarcastice, cu penetranța și imaginația pe care i le știm. Aici dialogul a fost multiplicat, însă, prin suprapunerea unora dintre paginile de ziar ca într-un calendar tip carte, pe care îl parcurgi răsfoindu-l, într-o temporalitate multidimensională a unei realități multidimensionale, complex stratificate, care impune o negociere a interpretărilor. La capătul opus al galeriei, geamul către stradă a devenit o altă interfață de dialog, între desenele cu marker alb, trecători, autobuze și mașini în flux permanent – nimic mai adecvat să exprime intensitatea, contradicțiile și imperativele lumii în care trăim.

E important de menționat că Festivalul AV și-a câștigat o audiență din ce în ce mai mare de la ediția pilot din 2003 până acum: de la 6.395 de vizitatori la 94.096 în 2012. Anul acesta, în primul weekend, de exemplu, talk-ul lui Dan Perjovschi a strâns în jur de 70 de spectatori, iar un performance de trei ore al artistului Haim Sokol – aproape 40. Fiecare ediție include cel puțin 15 lucrări noi comisionate de festival, 50 de proiecții de filme, 20 de expoziții, 15 concerte, seminarii, prezentări de artist și discuții, cu un număr de aproximativ 150 de artiști participanți. În plus, impactul economic asupra regiunii e considerabil: în 2012, contribuția festivalului la economia locală a fost de 516.000 GBP, iar pentru fiecare liră sterlină cheltuită din finanțări publice, festivalul a câștigat 2.88 lire. Cheiul Wigan Pier nu există, de fapt, dar cartea lui Orwell i-a dat un loc în conștiința și imaginația celor care n-au încetat să lupte pentru o societate mai umană, mai justă; în mod similar, Festivalul AV are potențialul să ofere beneficii și recompense tangibile celor care cred în capacitatea transformativă a artei, în ciuda condiției ei marginale și din ce în ce mai precare.