Limba primară

Orașul ăsta e o tumoare, își spuse așteptând la semafor. Materie vie multiplicându-se celulă cu celulă, una în alta, una peste alta, răspândind o boală infecțioasă, fără nume. Cumpărase o pâine și se întorcea în apartament. Ultimul etaj, un bloc nou-nouț, pete de vopsea pe ferestrele din casa scării, ca niște hărți incomplete ale unor lumi îndepărtate, mai bune. În jur, tot blocuri, o periferie a Moscovei post-comuniste în plin avânt imobiliar. Apartamentul era curat, spațios, dar gol, nici măcar un scaun. Pardoseala reflecta lumina soarelui ca în reclamele pentru casele de lux , evocând aceeași atmosferă de închisoare frumos proiectată. Aprinse lumina în bucătărie. Holy shit, podeaua era inundată de rufe murdare ca niște resturi marine aduse de val la țărm: pantaloni gri și kaki, tricouri albe și roșii, lenjerie de corp neagră, șosete de toate culorile, niște cămăși cu dungi subțiri. Știa de la Frida că Gert tocmai se mutase, dar părea că nu-și luase încă toate lucrurile. Sau pur și simplu le abandonase, un trecut made in China. Gert o aștepta jos, în cinci minute.

În limba română, textul integral a fost publicat în revista Opt Motive și poate fi citit aici.

“Proza Simonei NASTAC aduce un stil ferm și matur, un bun control al instrumentarului narativ, personaje credibile și un final salvat in extremis, printr⁠-⁠o soluție de tip fantastic, fără ca aceasta să impieteze însă asupra textului, ci dimpotrivă, consolidând nota misterioasă a povestirii.” – Călin TEUTIȘAN